Nu cred ca sunt primul care spune, dar ramane valabil: Eco nu scrie carti ci iti arata cum sa le scrii. Cu fiecare cuvant parcurs iti explici scopurile propozitiilor, paragrafelor, capitolelor.
Are un stil explicabil, banuiesc ca scrie invers: de la sfarsit la inceput. Adica are cateva idei de finaluri metaforice si construieste povestea in sens invers.
E foarte bun, e un cumul de stiinte, de imaginar si un enumerator minunat (ma refer la vocabular) si totusi ramane o urma de matematica pura, demonstrabil.
Baudolino e o opera perfect masurabila in continut, incepand cu anii personajului principal si terminand cu numarul de picioare din bestiarul propus aici de Eco.
Romanu-i formator sau confirmator in functie de maturitatea cititorului.
Pare-mi-se ca Eco se joaca acum mai mult cu simturile, senzatiile si mai putin de-a Holmes. Totusi, restrans, sarind peste enumerari, ajungi la multe chei si usi carora le gasesti corespondenta logica pe masura ce inaintezi. De altfel un roman smuls din teren natal, el insusi s-a nascut in oraselul de bastina al lui Baudolino. De care de altfel face si mult haz.
12 ianuarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu