Cat de singur se simtea Adam? Sa-i spunem "Adam" primului om, stiintific vorbind.
Adam a avut o sclipire care l-a indepartat de animal. O chestie imploziva, ca atunci cand te trezesti dintr-un foarte adanc, pigmentat cosmar si realizezi, satisfacut, ca amorteala a disparut si procesorul iti iese din hibernare, motivat de lumina mereu geometrica a diminetilor insorite.
Ai observat ca lumina nu mai are geometrie in timpul zilei, e atotcuprinzatoare, pe cand dimineata are forme rectangulare, muchii perfecte nascute de obloane, rame, ghivece etc?
Primul om o fi fost cu adevarat singur? Sau poate ca nu? Zic "nu" pentru ca nu avea ingradiri sociale, reguli etice, pedepse, folosul comunitatii sau mai stiu eu ce.
Pacatul este obligatoriu in acest caz. Ai puterea de a incerca, de a creea si o vei face, de unul singur. Restul reprezinta uneltele.
Sa fii primul om care dezvolta imaginatie, constiinta de sine si de altii? Si totusi sa poti comunica si sa nu ai cui? Adam descoperea si inventa, probabil intr-un hohot continuu.
Cand o fi dezvoltat notiunea de a invata pe altii? Cand a sesizat ca daca nu-i invata si pe ceilalti ramane Singurul?
22 ianuarie 2009
12 ianuarie 2009
Baudolino
Nu cred ca sunt primul care spune, dar ramane valabil: Eco nu scrie carti ci iti arata cum sa le scrii. Cu fiecare cuvant parcurs iti explici scopurile propozitiilor, paragrafelor, capitolelor.
Are un stil explicabil, banuiesc ca scrie invers: de la sfarsit la inceput. Adica are cateva idei de finaluri metaforice si construieste povestea in sens invers.
E foarte bun, e un cumul de stiinte, de imaginar si un enumerator minunat (ma refer la vocabular) si totusi ramane o urma de matematica pura, demonstrabil.
Baudolino e o opera perfect masurabila in continut, incepand cu anii personajului principal si terminand cu numarul de picioare din bestiarul propus aici de Eco.
Romanu-i formator sau confirmator in functie de maturitatea cititorului.
Pare-mi-se ca Eco se joaca acum mai mult cu simturile, senzatiile si mai putin de-a Holmes. Totusi, restrans, sarind peste enumerari, ajungi la multe chei si usi carora le gasesti corespondenta logica pe masura ce inaintezi. De altfel un roman smuls din teren natal, el insusi s-a nascut in oraselul de bastina al lui Baudolino. De care de altfel face si mult haz.
Are un stil explicabil, banuiesc ca scrie invers: de la sfarsit la inceput. Adica are cateva idei de finaluri metaforice si construieste povestea in sens invers.
E foarte bun, e un cumul de stiinte, de imaginar si un enumerator minunat (ma refer la vocabular) si totusi ramane o urma de matematica pura, demonstrabil.
Baudolino e o opera perfect masurabila in continut, incepand cu anii personajului principal si terminand cu numarul de picioare din bestiarul propus aici de Eco.
Romanu-i formator sau confirmator in functie de maturitatea cititorului.
Pare-mi-se ca Eco se joaca acum mai mult cu simturile, senzatiile si mai putin de-a Holmes. Totusi, restrans, sarind peste enumerari, ajungi la multe chei si usi carora le gasesti corespondenta logica pe masura ce inaintezi. De altfel un roman smuls din teren natal, el insusi s-a nascut in oraselul de bastina al lui Baudolino. De care de altfel face si mult haz.
8 ianuarie 2009
Codu' lu' Senilius
In anul asta cheia este.....este...... este 2009!!!!! Sa va infiletati bine-n scafarlie chestia asta, sa nu uitati, dracilor, ca anu' asta tot ce faceti se trece sub numarul asta. Nu picati in atavismul anual: sa gresiti data pe caietel. Nu care-cumva sa nu scrijeliti realizarile ca dupa aia nu le mai contorizati naibii, o sa vegetati mezozoico-timpuriu fara sa stiti ca imbatraniti sau ca anu care vine aveti examenu' lu' peste prajit. Hai, programati-va viata ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)