sa zicem ca

Uitandu-ma pe discovery am prins ceva explicatii despre trilioane de milisecunda dupa big-bang. Evident ca imi pare rau ca n-am vazut de la inceput sa-mi pun clasica intrebare din ce a aparut big-bang-ul?
Dar am incercat sa inteleg ce si cum s-a intamplat cf fizicienilor: energie ce se transforma in materie, materie, materie vs antimaterie, materie care invinge desi proportii egale nu dau sanse uneia sau alteia, materie care apoi inexplicabil capata masa s.a.m.d.
Si, cica multe s-ar explica daca am intelege 1 etapa, care-i momentan de nedeslusit. Cum capata materia masa. Si apoi ceva date tipice de lauda si comparatii (clasicele stadioane de fotbal, zeci de mii de km, blah-blah) despre faimosul accelerator pentru a gasi ezitarea responsabila incetinirii particulelor sau ce-or mai fi ele.

Si eu MA INTREB umanoid...asa cum atunci cand nefericit cazi cu liftul nu faci decat sa ramai lipit - una cu el, in sistemul lui, deci indiferent daca ai sari in sus tot cu viteza aia te izbesti de sol, PROBABIL CA oricat am gandi noi (poate ca acea "particula a lui Dumnezeu" este chiar gandirea sau vointa proprie nascuta din nimic sau intamplator guvernatoarea nimicului primordial) NU ESTE POSIBIL sa ne indepartam de vointa sau manifestarea universului. Este universul in expansiune? Gandim in expansiune, in directia lui, in viitor. Este-n "recesiune" (ca-i la moda)? Pai vom gandi in trecut.
Facem parte din acelasi sistem, nu putem sa gandim sau sa-l vizualizam din exterior, drept urmare tot ce emitem sub forma de gandire peste nivelul nostru este reziduu.
Exact din acelasi ceaun de erori se naste evident si ipoteza mea. Deci tot un rahat reincalzit.